
Actrita Angelina Jolie a intrat din nou în gura lumii, dupa ce si-a prezentat genunchii scheletici pe covorul rosu, la festivalul de film de la Toronto. Actrita de 32 de ani s-a afisat împreuna cu partenerul ei, Brad Pitt, la premiera filmului „Asasinarea lui Jesse James“. În ciuda faptului ca frumoasa Jolie a subliniat insistent faptul ca nu îi place sa fie prea slaba, se pare ca ea a pierdut drastic din greutate de la nasterea fiicei, Shiloh, în luna mai a anului trecut. Gurile rele estimeaza ca Angelina ar avea mai putin de 50 de kilograme în momentul de fata. „Angelina arata aproape ca un schelet“, sustin persoane din asistenta. „Privita dintr-o parte, nu ramâne din ea mai nimic“. Parerea unanima a fost ca ceea ce atrage, mai nou, atentia la Angelina nu mai sunt buzele ei legendare, ci genunchii ososi, care „ies prin piele în unghiuri drepte“.
